Mana lui trecu prin aerul din preajma ei. Vorbea cu silabe mute, respira aer plin de ea, clipea in ritmul lui, uneori viu, alteori pierdut. Canta muzica gandurilor lui, fluierand-o in propozitii fara noima pentru cei din jur.
Mangaia de fiecare data pisica din preajma supermarketului, cea “nu mica, dar nici mare, nici neagra, nici alba, nici vargata, nici patata” doar cu ochi tristi si rascolitori. Ori poate vicleni. Isi trecea mana prin blana care-i imbraca sira spinarii. O hranea cu Whiskas incercand sa-i cumpere afectiunea. Incerca de fapt sa-si cumpere norocul – cel pe care i-l aduceau in minte ochii ei vicleni si tristi.
Uneori se intindea in pat si pana si visele i se intristau. Alteori se trezea scriind pe geamuri ori in agende o litera care desi era a lui, nu era a lui. Citea poezii cu care se clatea de cifrele zilei si ar fi vrut literele lui, pentru el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu