Rabdare

Rabdare. Un cuvant usor, frumos. Sau mai degraba greu, plin de provocari, cauzate poate de cele patru consoane din componenta-i.

Asta ai avut tu - rabdare. Asta n-am avut eu. Sau poate mai degraba am avut - rabdarea de a reusi sa ma caut pana ma gasesc. In ochii tai.

Acasa.

Am fost acasa. N-am avut nevoie decat de o zi acasa, cea mai acasa dintre toate “acasa”-le mele, ca sa simt ca mi se deschid plamanii, creierul si inima. Sa mi se deschida toate simturile, sa zambesc.
Dar si sa vad din nou dragostea. Nu e nevoie de prea mult ca sa vezi o dragoste rasata, o iubire rara. O vezi in gesturi simple: felul in care Bica ii pregateste bunicului cafeaua, pe care i-o pune in cescuta lui, pe farfuriuta lui, modul in care el ii pune ei pe farfuriuta de cafea cubuletul de zahar brun si un biscuite, felul in care le spala dupa ce a terminat si le aseaza la locul lor; ritualul lemnelor asezate pe foc sau a imbracatului, atunci cand el ii tine paltonul iar ea ii aseaza fularul si ii da caciula, privirile pline de acel ceva pe care n-am stiut niciodata sa-l descriu dar mi l-am dorit intotdeauna pentru mine si Ea.
As putea sa-i privesc zile intregi fara sa spun nimic, ascuns intr-un colt al casei in care e liniste. E acea liniste pe care n-o pot gasi nicaieri in lumea asta si pe care doar ei o aduc peste tot unde se afla.
Plec de acasa cu mirosul de cafea la ibric, prajitura de casa, amestecate cu aer de toamna si dragostea lor. Mi s-au imbibat in piele, in minte, in fiecare por si fiecare neuron. Da, sunt norocos ca-i am.

La mine acasa miroase a acasa, a bine si a Rachmaninov. Bicu il iubeste si noi odata cu el :)

Cifre cu forma de feeling

Din nebunia trecutului n-au ramas decat niste litere desenate de mana mea la finalul unei agende. Erau paginile tale, foile noastre.
Le-am gasit cautand niste cifre. Cautam niste numere, am gasit niste litere – cui altcineva i se mai intampla sa dea peste litere cand nu le cauta?

Si pana la urma ce sunt literele? Niste cifre mai rotunde. Cifre cu forma de feeling.

I’ve learned to walk alone

Am invatat sa zbor fara tine. Am invatat sa cad si sa ma ridic, am invatat sa ma scutur de praf. Singur. M-am aruncat in gol, m-am lovit de pamant pentru ca sa ma pot scutura de praf mai apoi. Dar am si zburat – nimic nu se compara cu vantul treacandu-ti prin aripi, vajaindu-ti pe langa urechi, luptandu-se cu trupul care ii opune rezistenta.
Am invatat sa fiu singur, sa ma privesc in intregime, sa ma descopar altfel. Singur. Sa am puterea sa spun “sunt singur, da, sunt singur”. Sa merg singur, cu capul sus si mainile in buzunarul hainei. Fara sa mai intind mana in cautarea mainii tale. Sa nu-mi simt mana rece atunci cand nu o mai gasesc pe a ta.
Am invatat sa citesc. Sa ascult cuvinte, dar sa citesc dincolo de ele. Am invatat sa aud muzica fara sa o leg de tine, fara sa-ti simt mirosul din note. Nu-mi mai apar nici imagini, nici zambete, nici amintiri.
I’ve learned to walk alone.

cat o clipa

atat ai fost aici: o clipa.
adormisem sub greutatea picurilor de apa, le picasem prada. la iesirea din apa, pe nisip, pe prosopul bleu ca marea.
am atipit pentru o clipa si cand m-am trezit soarele la apus si mirosul de mare din narile mele mi-a adus imaginea ta, asa cum erai, atunci cand eram. mirosul sarii marii pe pielea ta, aroma vantului trecandu-ti prin par si invelindu-ti pielea, mana mea temandu-se parca sa te atinga. m-am ridicat si ma asteptam sa vad perdelele albe zburand in vant si florile de maci, rosii ca pasiunea dintre noi. am gasit in loc doar adierea marii, apusul superb si mirosul care nu mai e de tine...

I wish nothing but the best for you...

mie...tie...

Nu am ce sa-ti mai cer, dupa cat te-ai schimbat.
Sub alt colt de cer, alte clopote bat.
Suntem doar doi straini, care nu-si mai vorbesc.
Printre-atatia spini, cum sa-ti spun: te iubesc...?

Cum sa-ti spun: te iubesc?!

Tie ti-a trecut iubirea, mie mi-a trecut uimirea.
Tie ti-a ramas lumina, mie lacrima si vina...


Nu am ce sa mai faci, prea departe te-ai dus
Si-mi vine sa tac, dupa ce ai apus.
Suntem doar doi straini, care nu-si mai vorbesc.
Printre-atatia spini, cum sa-ti spun: te iubesc...?

Cum sa-ti spun: te iubesc?!

Tie ti-a trecut iubirea, mie mi-a trecut uimirea.
Tie ti-a ramas lumina, mie lacrima si vina...

Tie...Mie...Tie...Mie...

Cum sa-ti spun: te iubesc?!

Tie ti-a trecut iubirea, mie mi-a trecut uimirea.
Tie ti-a ramas lumina, mie lacrima si vïna...

ce-ar fi fost?

in ziua in care i-a dat drumul, ei, femeii care i-a avut gandurile pentru multe luni, s-a imbatat si a cumparat o lalea. ii trimisese acum o vreme un buchet mare de lalele pe care insa ea nu le-a vrut.

a cumparat o lalea si a pus-o la presat intr-o hartie pe care era scris numele ei in chineza. mister Ce ii scrisese numele pentru el, inainte sa plece din HK. pe o foaie alaturata era numele lui, in aceeasi chineza. literele ei erau mai suave, mai rotunde, mai ca ea si gandul ei. de atunci.

acum numele ei sta inchis intr-o carcasa de disc.

Impreuna

M-am visat privindu-te in lumina lunii, cu mainile explorandu-ti trupul ca pe un peisaj intins, cu dealuri si vai, dulci si provocatoare vai care se unduiesc dupa mana mea, in mana mea. Eram ca un zeu care-ti poseda trupul, care nu voia nimic altceva decat atingerea mea. Te-am vazut apoi, te-am simtit tresarind. Ti-am zarit pielea rusinandu-se intrigata in prezenta atingerii mele.

Trupul tau e o minune. Mana ta asezata intr-a mea, in timp ce dormim supusi de oboseala crancena e tot ce am nevoie ca sa zambesc de dimineata. Capul tau sprijinit pe umarul meu, intr-o liniste calda ma face mereu sa vreau sa-ti sarut fruntea. Un sarut care sa-ti linisteasca temerile, gandurile, negurile. Unul care te face sa zambesti.

Mainile tale imprejmuindu-mi mijlocul si corpul lasandu-si usor greutatea inspre mine ne transforma intr-un echilibru. Impreuna langa un pat de spital, impreuna langa un pod langa Tamisa, alaturi la masa, impreuna in parc, band dintr-un termos cu ceai. E un impreuna.

l.o.v.e

Muzica. Cuvinte. Dragoste.
Ce e dragostea?
Cand te priveste si simti ca se scufunda in privirea ta despre care spune ca e tulburatoare ca intalnirea dintre cerul senin si marea linistita? Cand o simti topindu-se la atingerea ta? Cand ii intinzi bratul ca sa-si sprijine eleganta dupa o zi pe tocuri? Cand se reazama de bratul tau de parca ar vrea sa se piarda in bratele tale? Cand isi adaposteste mana in mana ta, ca intr-o intamplare fireasca?
Cand ii vezi in minte, in privire si-n atingeri ca s-ar pierde in tine si-ar vrea sa te pierzi in ea? Cand se rusineaza cand o privesti si-si ia parul la joc? Cand te tachineaza si te face sa turbezi ca sa te vada suferind asa cum a suferit ea cand nu i-ai dat toate cele de mai sus?
Poate.
Poate e un gand care te strapunge uneori ca o fulgerare intr-o seara senina de vara. Poate e o litera, poate e un cantec.
Poate e o atingere. Poate e o dorinta.
Poate e ca atunci cand simteai ca nu mai ai aer atunci cand o vedeai plecand ori cand nu mai respirai privind-o dormind for hours and hours.
O fi mirosuri de vanilie si scortisoara, o fi mangaieri ale mandarinelor, portocalelor, strugurilor, ferestrelor, tastelor. O fi raze impletite in parul ei si stele culese de pe cer si asezate pe perna, ca sa-i vegheze somnul.
Ori vise pline de pasiune, ori ganduri si zambete "vinovate".
Ori toate. Sau nici una.