"Without you realizing it, I have living with you constantly. But I have been afraid to admit it - I thought it would terrify you. Today I had planned to bring you to my room and show you the water colors. But it seemed so sordid, leading you to my miserable hotel. No, I can' do that. You will lead me somewhere - to your shack, as you call it. Lead me there so I may put my arms around you".
Ti-am zambit, inainte sa trec de poarta, ti-am simtit ochii in lacrimi dincolo de zambetul pe care-l asezasei acolo, pentru mine. Cand mi-ai spus ca esti singura, mi-ai rupt sufletul. Nu, nu esti singura. Asta seara ti-am cules o stea de pe cerul cu stele asa cum il stiu eu si ti-am asezat-o pe perna, sa te vegheze in locul meu. Si eu sunt singur. Ba nu, sunt cu tine si steaua jucausa. O vezi? Zambeste-i. Si n-o strivi.
Everything that I have said There are moments I regret In your time of hope and hollowness, don't give up yet.
Everything that I have known All the nights spent on my own If I get this wrong and off you go, then I am alone.
Atunci cand te gandesti, o simt in stomac. Il simt vibrand intr-un fel pe care n-am stiut niciodata sa-l descriu, insa a fost intotdeauna Semnul. Cand iti vine sa mangai ceva, ori poate sa zgarii masa, gandindu-te la mine, imi prind intre degete buzele stranse. Sau imi musc buza de jos. Se intampla uneori sa mangai marginea canii de cafea sau ciocolata calda, ori cate un mar sau o portocala, insa nu ma mai mir. Stiu deja. Uneori zambesc, alteori imi trec degetele peste barba de o zi.
Perna-mi miroase a ea. La fel si tricoul. Ma obsedeaza , la fel ca si gandul privirii ei inlacrimate, la poarta aeroportului. Am stat pentru o vreme privindu-i mana stransa intr-a mea. Mi-era imposibil sa-i dau drumul, era parca se ducea o parte din mine. I-am sarutat buzele, ca sa-i pot purt gustul. Si mai apoi fruntea, intr-o incercare de a-i lua parfumul in nari. M-oi fi indragostit? Nu stiu. Ce stiu e ca deja imi lipseste.
Am fost acasa. N-am avut nevoie decat de o zi acasa, cea mai acasa dintre toate “acasa”-le mele, ca sa simt ca mi se deschida plamanii, creierul si inima. Sa mi se deschida toate simturile, sa zambesc. Dar si sa vad din nou dragostea. Nu e nevoie de prea mult ca sa vezi o dragoste rasata, o iubire rara. O vezi in gesturi simple: felul in care Bica ii pregateste bunicului cafeaua, pe care i-o pune in cescuta lui, pe farfuriuta lui, modul in care el ii pune ei pe farfuriuta de cafea cubuletul de zahar brun si un biscuite, felul in care le spala dupa ce a terminat si le aseaza la locul lor; ritualul lemnelor asezate pe foc sau a imbracatului, atunci cand el ii tine paltonul iar ea ii aseaza fularul si ii da caciula, privirile pline de acel ceva pe care n-am stiut niciodata sa-l descriu dar mi l-am dorit intotdeauna pentru mine si Ea. As putea sa-i privesc zile intregi fara sa spun nimic, ascuns intr-un colt al casei in care e liniste. E acea liniste pe care n-o pot gasi nicaieri in lumea asta si pe care doar ei o aduc peste tot unde se afla. Plec de acasa cu mirosul de cafea la ibric, prajitura de casa, amestecate cu aer de toamna si dragostea lor. Mi s-au imbibat in piele, in minte, in fiecare por si fiecare neuron. Si da, sunt norocos ca-i am.
La mine acasa miroase a acasa, a bine si a Rachmaninov. Bicu il iubeste si noi odata cu el :)
Din nebunia trecutului n-au ramas decat niste litere desenate de mana mea la finalul unei agende. Erau paginile tale, foile noastre.
Le-am gasit cautand niste cifre. Cautam niste numere, am gasit niste litere – cui altcineva i se mai intampla sa dea peste litere cand nu le cauta?
Si pana la urma ce sunt literele? Niste cifre mai rotunde. Cifre cu forma de feeling.
