- Sa caut. Noi si permanente explicatii, scuze pentru ce nu fac bine, cam intotdeauna. Pentru ce gandesc si spun, pentru ce nu spun, pentru ce nu gandesc, pentru de ce nu fac, pentru de ce fac. Dar si sa ma caut in oglinda, in ciuda fricii care s-a asezat in mine, ca intotdeauna voi face ceva gresit, ca nu se poate sa nu gafez, ca oare ce se va intelege din ce spun.
- Sa ofer. Scuze si circumstante atenuante, auto- raspunsuri, sa impart indiferent ce (nu) vine din partea cealalta. Sa zic ca stomacul, gandul, caldura, abdomenul, degetele mainii drepte mangaind antebratul mainii stangi, toate au o legatura stransa, emotionala si de necontrolat cu un alt stomac, alt gand, alt abdomen, alta caldura, alta mangaiere. Doar coincidenta. Sau nici asta. It’s all in my head.
- Sa stau. Sa ma razboiesc cu mine insumi, sa ma enervez, sa ma calmez, sa vreau – raspunsuri, ganduri, dorinte, vise. Sa ma enervez cand nu le gasesc sau nu-mi sunt oferite. Sa le scriu si spun.
- Sa privesc. De cele mai multe ori cu ingaduinta, atunci cand trecuturile vor sa te macine din nou, vor sa revina ca valuri intense. Sau atunci cand ea revine dupa doua saptamani de tacere, spunandu-ti ca s-a gandit ca ar putea sa te caute, insa nu a facut-o. In timp ce alte persoane, pe care le-ai chinuit, te intreaba: “esti bine? cum iti e seara?”. Si e doar o seara in care esti barely alive, only breathing makes you alive. Frant. Si ai nevoie doar de cateva vorbe bune...
- Sa chinui. O persoana care nu merita asta, care e dulce si atenta, care te priveste intr-un anume fel, care vrea sa te vada, care te cauta...pacat...iertare...
- O vorba: “sa nu te intorci acolo unde ceva din tine ti-a spus odata ca nu, nu ar trebui sa ai incredere”. Sa nu vrei omul care iti promite ceva, in timp ce pleaca sa petreaca in alte brate. Sa nu cauti persoana care iti spune cum te-ar mangaia, insa dupa cateva ore sau zile mangaie, poate in acelasi fel, alt trup. Sa nu ramai pe loc, sa nu cauti, sa nu vrei. Tot ce vei provoca va fi doar nevoia de a se proteja...
