Mi-s mainile reci...

...si coapsele calde-fierbinti.

Mi-s mainile reci si-ti vreau trupul fierbinte. Sa-mi trec mainile reci pe pielea ta si sa o vad tresarind, incretindu-se sub atingerea racoroasa.

Mi-s mainile reci si as vrea sa-ti cuprind sanii in maini. Sa-ti vad areolele si sfarcurile infiorandu-se la apropierea mainilor pe care le asteapta. Ale mele.

As vrea sa-ti vad infrigurarea, tresarirea, infiorarea la lumina lunii, sa te privesc langa mine, cu lumina descriindu-te, jucandu-se cu trupul tau.

Guilty of...

Sunt vinovat...

Ca n-am stiut invata sa-mi deschid aripile ca sa ne invatam a zbura impreuna...
Ca m-am infricosat de mine, fata in fata cu mine si gandul tau. Ca m-am temut de mangaierea antebratului stang cu varfurile degetelor mainii drepte, de gandurile pacatoase, privirile vinovate, aproape salbatice, de impulsurile provocate de gandul tau in mintea mea...
Ca n-am vrut povara neincrederii si geloziei pe orice barbat ti-ar fi avut privirea ori atingerea...
Ca nu sunt in stare sa port greutatea reactiilor noastre impreunate in perioadele de certuri si tensiuni. Si ca mi-a fost mai simplu sa ma scutur de asta si de gandul ca nu-mi permit sa las lucrurile astea sa se intipareasca complet in mine, purtandu-le peste tot pe unde sunt si voi fi...

Ca n-am stiut a face pasii alaturi de tine, ca nu te-am lasat sa ma inveti sa te adulmec, sa te gasesc, sa te iau. Ca nu te-am lasat sa ma cauti, sa ma gasesti, sa ma ai. Sa pasim impreuna. Un lucru ce pare imposibil. Si care ma intreb daca a fost doar in mintea mea...

Ca am plecat. O singura data. Desi gandul tau inca striga, inca se contopeste in melodii sau arome de Chanel, inca se simte in stomac. Inca mangaie antebratul stang, coada canii de cafea si coaja mandarinelor care de cand nu mai esti, imi stau parca mai des in preajma.

Dar si vinovat ca...

Te-am intors de fiece data, ca te-am facut sa crezi, sa vrei, sa cauti, sa doresti...
Te-am facut sa zambesti, sa visezi, sa doresti, sa mangai. Gandul meu, visul meu, dorinta mea, mangaierea mea.
Ti-am provocat asezare, constructie, calm, rabdare...

Dar...e doar o vina...

Ce-am invatat

- Sa caut. Noi si permanente explicatii, scuze pentru ce nu fac bine, cam intotdeauna. Pentru ce gandesc si spun, pentru ce nu spun, pentru ce nu gandesc, pentru de ce nu fac, pentru de ce fac. Dar si sa ma caut in oglinda, in ciuda fricii care s-a asezat in mine, ca intotdeauna voi face ceva gresit, ca nu se poate sa nu gafez, ca oare ce se va intelege din ce spun.

- Sa ofer. Scuze si circumstante atenuante, auto- raspunsuri, sa impart indiferent ce (nu) vine din partea cealalta. Sa zic ca stomacul, gandul, caldura, abdomenul, degetele mainii drepte mangaind antebratul mainii stangi, toate au o legatura stransa, emotionala si de necontrolat cu un alt stomac, alt gand, alt abdomen, alta caldura, alta mangaiere. Doar coincidenta. Sau nici asta. It’s all in my head.

- Sa stau. Sa ma razboiesc cu mine insumi, sa ma enervez, sa ma calmez, sa vreau – raspunsuri, ganduri, dorinte, vise. Sa ma enervez cand nu le gasesc sau nu-mi sunt oferite. Sa le scriu si spun.

- Sa privesc. De cele mai multe ori cu ingaduinta, atunci cand trecuturile vor sa te macine din nou, vor sa revina ca valuri intense. Sau atunci cand ea revine dupa doua saptamani de tacere, spunandu-ti ca s-a gandit ca ar putea sa te caute, insa nu a facut-o. In timp ce alte persoane, pe care le-ai chinuit, te intreaba: “esti bine? cum iti e seara?”. Si e doar o seara in care esti barely alive, only breathing makes you alive. Frant. Si ai nevoie doar de cateva vorbe bune...

- Sa chinui. O persoana care nu merita asta, care e dulce si atenta, care te priveste intr-un anume fel, care vrea sa te vada, care te cauta...pacat...iertare...

- O vorba: “sa nu te intorci acolo unde ceva din tine ti-a spus odata ca nu, nu ar trebui sa ai incredere”. Sa nu vrei omul care iti promite ceva, in timp ce pleaca sa petreaca in alte brate. Sa nu cauti persoana care iti spune cum te-ar mangaia, insa dupa cateva ore sau zile mangaie, poate in acelasi fel, alt trup. Sa nu ramai pe loc, sa nu cauti, sa nu vrei. Tot ce vei provoca va fi doar nevoia de a se proteja...

Did I?

Atingerea imi ramane aninata...nemiscata...nu te poate gasi sa te atinga...nemiscata...plutind...
El se intreaba ce-ti privesc ochii, spre cine...iar daca sunt inchisi ce vis ii bantuie? Cum se joaca, cum zambesc? Cine ii atinge?
Tacere...
Nemiscare...eu. “
Dar pe EA, dar EA? Cine o priveste si cum? Cum ii e respiratia?

Did I let you down? Maybe...
Did I give you up? No...
or?
But give me something that I believe in, give me something that I will wait...

Lonely

I'm lonely, like the shadow that walks by herself on the wall...
My arms are tired of emptiness...
I'm swinging and fighting...
I need myself and you to guide me home, in myself and I...


Pilota care ma inveleste imi devine fetis. Nu unul placut. Imi tine de cald, insa nu-mi sufla pe piele, nu ma strange in brate, nu ma mangaie, nu-i simt inima batand. O strang dupa mine, pe mine, de-a lungul meu, insa...

Pe repeat, versuri lovinde, spun ce nu stiam eu sa spun, sa fac, sa gandesc…poate doar sa simt.


Versurile...

I'm in this fight and I'm swinging and my arms are getting tired
I'm trying to beat this emptiness but I'm running out of time
I'm sinking in the sand and I can't barely stand
I'm lost in this dream, I need you to hold me
I'm scared of lonely

I try to be patient but I'm hurting deep inside
And I can't keep waiting, I need comfort late at night
And I can't find my way, won't you lead me home?
'Cause I'm lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of being the only shadow I see along the wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
And I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me
I'm scared of lonely, I'm scared of lonely

I cry at night 'cause my baby's too far to be by my side
To wipe away these tears of mine so I hold my pillow tight
To imagine you I'll stretch your hand looking for mine
'Cause I'm lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of being the only shadow I see along a wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me

I need your break when nobody is around
'Cause I'm tired of this emptiness
I think I'm drowning, I can't be lonely
And I'm lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of being the only shadow I see along a wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
And I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of be the only shadow I see along a wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
And I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me
I'm scared of lonely, I'm scared of lonely

Melodia...

silabe

Mana lui trecu prin aerul din preajma ei. Vorbea cu silabe mute, respira aer plin de ea, clipea in ritmul lui, uneori viu, alteori pierdut. Canta muzica gandurilor lui, fluierand-o in propozitii fara noima pentru cei din jur.

Mangaia de fiecare data pisica din preajma supermarketului, cea “nu mica, dar nici mare, nici neagra, nici alba, nici vargata, nici patata” doar cu ochi tristi si rascolitori. Ori poate vicleni. Isi trecea mana prin blana care-i imbraca sira spinarii. O hranea cu Whiskas incercand sa-i cumpere afectiunea. Incerca de fapt sa-si cumpere norocul – cel pe care i-l aduceau in minte ochii ei vicleni si tristi.

Uneori se intindea in pat si pana si visele i se intristau. Alteori se trezea scriind pe geamuri ori in agende o litera care desi era a lui, nu era a lui. Citea poezii cu care se clatea de cifrele zilei si ar fi vrut literele lui, pentru el.

Defazare

Pentru aproape 5 ani am fost defazat pentru ca nu am simtit ca langa mine nu se mai intampla simtire, ca de langa mine se pleca, desi se statea.

Mai apoi, dupa o vreme, din nou defazat, cu aceeasi persoana: nu vedeam ca nu sunt tata. A fost nevoie de negrul pe albul unei hartii ca sa lupte cu sentimentul pe care stiu acum ca mi-l doream: acela ca cei doi ochi albastri mari si aproape deloc plangaciosi sa fie urma mea pe lumea asta.

Si mai apoi o defazare de peste un an si jumatate: cea a unei litere, care s-a jucat cu mine pana cand s-a asezat. Si in tot timpul asta eu mergeam spre alte continente, spre alte tari, spre un alt eu, fara sa-mi dau seama ca litera e cu mine, ma inunda, se aseaza, ma copleseste, ma cuprinde. Se aseaza, se scutura, intoarce spatele, ma scutura, se intoarce, se aseaza. O litera care ar vrea sa fie si sa nu fie, o litera care nu promite. Dar care inunda si provoaca mici puciuri interioare, sub forma de ganduri, mici explozii, randuri, litere asezate unele langa altele.

Acum cateva zile mi-am trecut mana dreapta pe sira spinarii unei pisici. Nu mica, dar nici mare, nici neagra, nici alba, nici vargata, nici patata – doar cu niste ochi care m-au facut sa scriu apoi pe geamul aburit de ploaia din orasul asta ploios o litera. Care nu este litera mea, desi... Am mangaiat pisica, mi-am trecut mana prin blana ei moale, cu gandul...

Ca sunt in ofsaid, ca si acum.