Ce-am invatat

- Sa caut. Noi si permanente explicatii, scuze pentru ce nu fac bine, cam intotdeauna. Pentru ce gandesc si spun, pentru ce nu spun, pentru ce nu gandesc, pentru de ce nu fac, pentru de ce fac. Dar si sa ma caut in oglinda, in ciuda fricii care s-a asezat in mine, ca intotdeauna voi face ceva gresit, ca nu se poate sa nu gafez, ca oare ce se va intelege din ce spun.

- Sa ofer. Scuze si circumstante atenuante, auto- raspunsuri, sa impart indiferent ce (nu) vine din partea cealalta. Sa zic ca stomacul, gandul, caldura, abdomenul, degetele mainii drepte mangaind antebratul mainii stangi, toate au o legatura stransa, emotionala si de necontrolat cu un alt stomac, alt gand, alt abdomen, alta caldura, alta mangaiere. Doar coincidenta. Sau nici asta. It’s all in my head.

- Sa stau. Sa ma razboiesc cu mine insumi, sa ma enervez, sa ma calmez, sa vreau – raspunsuri, ganduri, dorinte, vise. Sa ma enervez cand nu le gasesc sau nu-mi sunt oferite. Sa le scriu si spun.

- Sa privesc. De cele mai multe ori cu ingaduinta, atunci cand trecuturile vor sa te macine din nou, vor sa revina ca valuri intense. Sau atunci cand ea revine dupa doua saptamani de tacere, spunandu-ti ca s-a gandit ca ar putea sa te caute, insa nu a facut-o. In timp ce alte persoane, pe care le-ai chinuit, te intreaba: “esti bine? cum iti e seara?”. Si e doar o seara in care esti barely alive, only breathing makes you alive. Frant. Si ai nevoie doar de cateva vorbe bune...

- Sa chinui. O persoana care nu merita asta, care e dulce si atenta, care te priveste intr-un anume fel, care vrea sa te vada, care te cauta...pacat...iertare...

- O vorba: “sa nu te intorci acolo unde ceva din tine ti-a spus odata ca nu, nu ar trebui sa ai incredere”. Sa nu vrei omul care iti promite ceva, in timp ce pleaca sa petreaca in alte brate. Sa nu cauti persoana care iti spune cum te-ar mangaia, insa dupa cateva ore sau zile mangaie, poate in acelasi fel, alt trup. Sa nu ramai pe loc, sa nu cauti, sa nu vrei. Tot ce vei provoca va fi doar nevoia de a se proteja...

Did I?

Atingerea imi ramane aninata...nemiscata...nu te poate gasi sa te atinga...nemiscata...plutind...
El se intreaba ce-ti privesc ochii, spre cine...iar daca sunt inchisi ce vis ii bantuie? Cum se joaca, cum zambesc? Cine ii atinge?
Tacere...
Nemiscare...eu. “
Dar pe EA, dar EA? Cine o priveste si cum? Cum ii e respiratia?

Did I let you down? Maybe...
Did I give you up? No...
or?
But give me something that I believe in, give me something that I will wait...

Lonely

I'm lonely, like the shadow that walks by herself on the wall...
My arms are tired of emptiness...
I'm swinging and fighting...
I need myself and you to guide me home, in myself and I...


Pilota care ma inveleste imi devine fetis. Nu unul placut. Imi tine de cald, insa nu-mi sufla pe piele, nu ma strange in brate, nu ma mangaie, nu-i simt inima batand. O strang dupa mine, pe mine, de-a lungul meu, insa...

Pe repeat, versuri lovinde, spun ce nu stiam eu sa spun, sa fac, sa gandesc…poate doar sa simt.


Versurile...

I'm in this fight and I'm swinging and my arms are getting tired
I'm trying to beat this emptiness but I'm running out of time
I'm sinking in the sand and I can't barely stand
I'm lost in this dream, I need you to hold me
I'm scared of lonely

I try to be patient but I'm hurting deep inside
And I can't keep waiting, I need comfort late at night
And I can't find my way, won't you lead me home?
'Cause I'm lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of being the only shadow I see along the wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
And I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me
I'm scared of lonely, I'm scared of lonely

I cry at night 'cause my baby's too far to be by my side
To wipe away these tears of mine so I hold my pillow tight
To imagine you I'll stretch your hand looking for mine
'Cause I'm lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of being the only shadow I see along a wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me

I need your break when nobody is around
'Cause I'm tired of this emptiness
I think I'm drowning, I can't be lonely
And I'm lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of being the only shadow I see along a wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
And I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me

I'm scared of lonely
And I'm scared of be the only shadow I see along a wall
And I'm scared of the only heart beat I hear beating is my own
And I'm scared of being alone, I can't seem to breathe
When I am lost in this dream, I need you to hold me
I'm scared of lonely, I'm scared of lonely

Melodia...

silabe

Mana lui trecu prin aerul din preajma ei. Vorbea cu silabe mute, respira aer plin de ea, clipea in ritmul lui, uneori viu, alteori pierdut. Canta muzica gandurilor lui, fluierand-o in propozitii fara noima pentru cei din jur.

Mangaia de fiecare data pisica din preajma supermarketului, cea “nu mica, dar nici mare, nici neagra, nici alba, nici vargata, nici patata” doar cu ochi tristi si rascolitori. Ori poate vicleni. Isi trecea mana prin blana care-i imbraca sira spinarii. O hranea cu Whiskas incercand sa-i cumpere afectiunea. Incerca de fapt sa-si cumpere norocul – cel pe care i-l aduceau in minte ochii ei vicleni si tristi.

Uneori se intindea in pat si pana si visele i se intristau. Alteori se trezea scriind pe geamuri ori in agende o litera care desi era a lui, nu era a lui. Citea poezii cu care se clatea de cifrele zilei si ar fi vrut literele lui, pentru el.

Defazare

Pentru aproape 5 ani am fost defazat pentru ca nu am simtit ca langa mine nu se mai intampla simtire, ca de langa mine se pleca, desi se statea.

Mai apoi, dupa o vreme, din nou defazat, cu aceeasi persoana: nu vedeam ca nu sunt tata. A fost nevoie de negrul pe albul unei hartii ca sa lupte cu sentimentul pe care stiu acum ca mi-l doream: acela ca cei doi ochi albastri mari si aproape deloc plangaciosi sa fie urma mea pe lumea asta.

Si mai apoi o defazare de peste un an si jumatate: cea a unei litere, care s-a jucat cu mine pana cand s-a asezat. Si in tot timpul asta eu mergeam spre alte continente, spre alte tari, spre un alt eu, fara sa-mi dau seama ca litera e cu mine, ma inunda, se aseaza, ma copleseste, ma cuprinde. Se aseaza, se scutura, intoarce spatele, ma scutura, se intoarce, se aseaza. O litera care ar vrea sa fie si sa nu fie, o litera care nu promite. Dar care inunda si provoaca mici puciuri interioare, sub forma de ganduri, mici explozii, randuri, litere asezate unele langa altele.

Acum cateva zile mi-am trecut mana dreapta pe sira spinarii unei pisici. Nu mica, dar nici mare, nici neagra, nici alba, nici vargata, nici patata – doar cu niste ochi care m-au facut sa scriu apoi pe geamul aburit de ploaia din orasul asta ploios o litera. Care nu este litera mea, desi... Am mangaiat pisica, mi-am trecut mana prin blana ei moale, cu gandul...

Ca sunt in ofsaid, ca si acum.

Colours

Mi-e rosu, de culoarea capsunilor dulci, cu aroma gatului pe care il doresc...
Mi-e bleu, de culoarea cerului senin spre care privesc cu ochii de culoarea cerului de iarna...
Mi-e galben, de culoarea lanurilor de grau adiind in bataia vantului de vara...
Mi-e rosu, de culoarea macilor infloriti...
Mi-e bleu-vert, de culoarea marii senine, cu trupuri unduindu-se in ea...
Mi-e alb, de culoarea perdelelor zburand in vant, de la balconul de pe malul marii, lasand sa iasa si sa intre misterul unui “noi”...
Mi-e rosu, de la rotunjimea cireselor carnoase pe care as vrea sa ti le plimb pe trup...
Mi-e verde, ca mirosul ierbii proaspat taiate, in diminetile de vara calma...
Mi-e auriu, ca nisipul ce mi se scurge printre degete si mi se agata in par...
Mi-e galben, ca floarea soarelui ce zambeste si se roteste in jurul soarelui, atunci cand se lasa curtata de razele lui...

Mi-e curcubeu, ca senzatia ce o lasi in mine. Mi-e stralucire, lumina, glowing. Mi-e fin ca puful de pe piersica pe care o spal inainte de a musca, dezbracand-o astfel in unduiri si mangaieri. Mi-e vanat, precum coaja vinetei pe care o asezi la copt si pe care o lasi apoi sa te muste in excese fierbinti-obraznice.
Mi-e...

words contest

our word contest.

my first part was Lewis Carroll's “The Three Voices”:

“[…] Her voice was very full and rich,/ And, when at length she asked him "Which?" / It mounted to its highest pitch.
He a bewildered answer gave, / Drowned in the sullen moaning wave, / Lost in the echoes of the cave.
He answered her he knew not what: /Like shaft from bow at random shot, / He spoke, but she regarded not.
She waited not for his reply, / But with a downward leaden eye / Went on as if he were not by
Sound argument and grave defence, / Strange questions raised on "Why?" and "Whence?" / And wildly tangled evidence.
When he, with racked and whirling brain, /Feebly implored her to explain, / She simply said it all again.
Wrenched with an agony intense, / He spake, neglecting Sound and Sense, / And careless of all consequence:
"Mind--I believe--is Essence--Ent - / Abstract--that is--an Accident - / Which we--that is to say--I meant--"
When, with quick breath and cheeks all flushed, / At length his speech was somewhat hushed, he looked at him, and he was crushed.
It needed not her calm reply: / She fixed him with a stony eye, / And he could neither fight nor fly.
While she dissected, word by word, / His speech, half guessed at and half heard, / As might a cat a little bird. […] "

The second voice.
And I love Red...this Red, from here.