Sofer, copilot, relatii...

Relatiile sau povestile dintre doi oameni, o ea si un el, sunt de doua feluri: cele in care conduce ea si cele in care conduce el. Rareori se inteleg sa conduca pe rand.
Noi. O poveste care a inceput cu tine la carma. Tu ai decis liniile, traseul, tu ai decis cadenta. Apoi, la un moment dat, ai fost ca un sofer de raliu, care la 200 de km/ora ia mainile de pe volan si se asteapta ca eu, cel care incercam sa dibuiesc harta si drumul, sa trec la volan, sa pastrez viteza si sa iau curbele cum trebuie, ca sa nu ne rasturnam. Sunt omul liniilor si curbelor fine. Sunt omul care nu se teme de responsabilitati atunci cand apuca sa si le asume. Sunt soferul care poate fi un copilot fin, care citeste harta fara greseala, atata timp cat linia din mintea si sufletul lui este clara. Pot fi pilotul fara nici o problema. Insa nu dupa ce sunt pus la colt sau dupa ce am inghetat. Ajuta-ma sa tin linia dreapta, sa iau curba lin, relaxat. Pentru ca iubesc sa conduc. Eu, la volan – I am quite a vision.

vreau la mare

sa am in nari miros de mare si de trup scaldat in valuri si raze de soare nisip pe piele si in par si miros de piele cu apa de mare si nisip pe ea apus si rasarit si plimbari pe faleza. despre facut dragoste in adiere de vant de mare intr-o camera scaldata de luna nu mai spun nimic.

prin mine.

privirea ta privind prin mine m-a obsedat o vreme si mi-a dat un sentiment de neliniste. (cumva) teribil sentiment, de fiecare data m-a lasat fara aer, nu mi s-a mai intamplat asta vreodata.

De-ar fi...

Pandora

Incearca sa nu mai speri. Doar sa fii. Poate ca acum e randul ei sa te convinga ca nu trebuia sa plece de langa tine. Si, daca nu o va face, inseamna doar ca e randul tau... sa cunosti pe altcineva. Stii, iubirea nu trebuie sa fie o tragedie. Si nici lipsa ei, la un moment dat.

Privind prin...

Fiecare cuvant pe care-l scrie lasa urma ca a unei unghii trecute peste pielea mea. Fiecare litera pe care o aseaza pe foaia dintre noi ma face sa mangai fructe rotunde, asa cum o faceam si alta data. Si sa ma intreb daca... Mi s-a parut ca o zaresc in sala regala a Covent Garden, atunci cand ridicasem privirea semet, in incercarea de a ascunde umezeala ochilor. Am dat cu ochii de cineva care ii semana, cu privirea usor timida, usor pierduta, usor emotionata, usor fericita, zambind. Alaturi de un el. Se poate sa ma fi inselat si sa fi fost o plasmuire a imaginatiei mele. Ar fi fost ceva sa-i fi spus pe nume sa vad daca raspunde. Insa atunci cand as fi fost poate tentat sa o fac a fost ceva ce m-a facut sa-mi privesc mainile. In dreapta aveam biletele si programul, primite de la cea care-mi tinea mana stanga stransa intr-a ei. Am inghitit adanc, nu o pot rani, asa ca mi-am alungat gandul. Ma obsedeaza cumva privirea aceea plina de atatea lucruri amestecate. Oare? Incerc sa-mi imaginez privirea mea. Nici nu stiu daca vreau sa reusesc. Nu mai conteaza. Oare e a doua oara cand ne aflam in aceeasi camera si nu ne vedem? Ce e mai trist? Sa priveasca prin tine sau sa fie cu altcineva?

gand

ma gandeam cum ti-as simti privirea, zambetul, starea, linga mine, intr-o sala intunecata.